"People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people."
De fiecare data cand visam, cineva este acolo si are grija sa darame acele vise... sa ne faca sa credem ca sunt imposibile... ca simpla noastra existenta se reduce la a cauta doar acea "vita nobila", iar ca unicul scop in viata este acela de a cunoaste oameni cat mai valorosi, din punct de vedere financiar, nicidecum din punct de vedere moral si etic. Acesti oameni, "rapitori de vise" au grija sa para ca vor sa ne ajute, invoca sentimente de dragoste catre noi, invoca ideea de protectie, ca nu vor decat sa ne fereasca de "viitoarele greseli" pe care le-am face... Stiti... aceste idei sunt de obicei practicate de catre parinti, care in viziunea lor, sunt sfaturile perfecte... Nu concep faptul ca ei, la un anumit moment in viata lor, au gresit... sau daca o fac, incearca sa-si repare acele greseli prin intermediul nostru, doresc, si nu se dau in laturi de la acest lucru, sa urmam cap la coada fiecare idee a lor, fiecare "sfat"... Nu as putea spune ca ei nu stiu ce vorbesc... pentru ca evident as fi o proasta sa fac asta... ceea ce vreau de fapt sa zic, este ca fiecare are viata lui, fiecare trebuie la randul lui sa se loveasca de greutatile vietii, trebuie sa fie lasat sa viseze, indiferent ca acele vise se vor spulbera sau nu, daca o vor face, cel putin nu va fi decat vina celui care a pus totul la bataie pentru acel visIn aceasta societate, daca esti un idealist, cu obiective mari, care au ca scop principal schimbarea, atunci mai mult ca sigur vei fi pus la perete, inghesuit din toate partile sa ti se demonstreze ca acea schimbare in care tu crezi cu atata indarjire este absolut imposibila, o simpla iluzie. Sistemul in sine este superficial, o lume in care banii si puterea conteaza mai mult decat ceea ce se poate gasi in inima si mintea unui om, poti fi tu cel mai destept, daca nu ai bani esti calcat in picioare, daca nu dai spaga, esti lasat sa cazi... De ce? Ei bine, pentru ca doar o mana de oameni se afla la conducerea intregii lumi, iar acestia sunt, fara exceptii, corupti de simplu fapt ca detin puterea... Amuzant si totusi lamentabil... nu stiu daca sa plang, sau sa rad de ceea ce in viziunea mea se numeste "o viata risipita"... poate ca ma considerati aberanta, jalnica ca as putea sa zic asta... Dar atata timp cat imi permit s-o zic, o voi zice... Acesti oameni nu stiu ce inseamna sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce inseamna sa iubesti, nu stiu ce inseamna sa visezi, nu stiu ce inseamna saracia si cat de greu este sa iesi in fata atunci cand soarta iti este potrivnica, si asta doar pentru faptul ca ei au muncit o viata intreaga sa se mentina pe pozitii, la putere, la conducere... Au bani, caci fiecare om care detine o astfel de responsabilitate precum o functie in politica, capata cu timpul ceea ce a cautat, stabilitate financiara, as zice eu excesiva, cand alti nu au nici ce manca... De ce? Pentru ca nu le este rusine sa fure... si in plus de ce le-ar fi, doar au totul pus pe tava... isi permit...
Revenind la ideea de baza, acesti oameni nu stiu ce este aceea viata in adevaratul sens al cuvantului, traiesc pentru a confirma ideea de traire, dar scopul? Care este scopul? Sa se supuna ordinelor, sau sa dea ordine, sa adopte legi, sau sa le refuze, sa initieze actiuni impotriva oamenilor de rand, sau sa le dea impresia ca sunt protejati... Oricum... vina nu este a lor, vina este a noastra, ca acceptam tot ceea ce ei, daca nu reusesc sa impuna de bunavoie, reusesc sa o impuna prin forta...
Visul meu... este indestructibil... de ce? Pentru ca stiu ca nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi in stare sa-si dea viata pentru mine, iar asta ma face imuna tuturor actiunilor potrivnice visului meu... Viziunile mele sunt profunde, poate prea profunde, as zice naive in unele circumstante, dar conteaza? Ce conteaza cu adevarat? Care este visul meu? Visul meu este sa schimb ceva in aceasta lume, care pare sa se duca de rapa pe zi ce trece, visul meu este sa incerc pe cat posibil sa inlatur coruptia si trufia celor care cred ca totul in viata este sa-i calce pe alti in picioare. Ceea ce eu am de gand, este sa lupt, sa ajut cumva societatea sa inteleaga ce este iubirea adevarata, care sunt adevaratele valori morale, ce inseamna sa-l ajuti pe cel de langa tine fara sa ceri ceva la schimb, ce inseamna solidaritatea, ce inseamna sinceritatea, cum este sa fii umil fara sa-ti fie rusine, indiferent de pozitia pe care o ai... Un vis... acela de a ajunge la un adevar pur... pare imposibil, dar nu era vorba aceea cum ca "imposibilul este posibilul dus in extreme"? Aberatii sau nu, idealuri sau pur si simplu iluzii, naivitate sau pur si simplu dorinta de a schimba ceva, sunt senzatii, stari de sine care ma definesc... Eu, o persoana care s-a saturat de tot ceea ce inseamna "periat", de tot ceea ce inseamna sa fii parsiv, in acelasi timp sunt satula de faptul ca intr-un fel sau altul mi se impune ce viata sa traiesc, fara sansa de a cunoaste si defectele si calitatile ei, fara a fi lasata sa realizez unde gresesc si unde trebuie sa merg la sigur catre un lucru bun... Gata! Va zic, ati insistat degeaba, nu renunt, pentru ca daca as renunta nu as face decat sa clachez, as confirma faptul ca omenirea in sine se duce de rapa... in opinia mea, niciodata nu-i prea tarziu, niciodata sa nu spui niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu