miercuri, 11 martie 2009

Yesterday...Today... Tomorrow


Timpul... fiecare secunda care se transpune in trecut este sufocanta, ne aminteste ca noi suntem "nimeni" si nu putem decide cum si cat de repede, sau incet, sa trecem de la viitor la prezent, de la prezent la trecut. Suntem cobaii unui complot, ni se incearca rabdarea la cote absurde, suntem apasati de o presiune care ar putea sa produca o implozie in interiorul nostru, si o va face, mai devreme sau mai tarziu. Aceasta trecere se accelereaza, iar procesul devine frustrant, ne aminteste ca nu avem nici o alta solutie decat sa induram. O privire, un sarut, o discutie neterminata, o atingere neintentionata, o intalnire intamplatoare, un dar, o strangere de mana, totul consta in fractiuni de secunda, se intampla, ne produc stari emotionale puternice, apoi dispar, unde? De ce dispar? Raman ca amintiri, undeva acolo in capul nostru, si timpul trece din nou, uitam... Dupa un anumit interval de timp, in unele circumstante rememoram trecutul, ca si cum l-am trai din nou, dar nu o facem, regretam, ce regretam, ca nu mai putem avea parte de el? sau ca amintirea nu este pe atat de intensa pe cat intamplarea din trecut? In realitate timpul nu exista, este doar o inventie a noastra, dar oare aceasta inventie nu este de fapt un adevar absolut? Ce este timpul? Este ziua de duminica, ieri, maine, prima zi din luna aprilie, prima zi din anul viitor? Este fiecare intamplare, fiecare gand, fiecare aspiratie sau dorinta? Este ceea ce este acum, ceea ce a fost si ceea ce va fi? Este constant sau se modifica? Timpul este totul si timpul este nimic... Timpul poate exista fara noi, dar noi nu putem exista fara timp...caci noi stim ca undeva in timp a fost... o privire, un sarut, o atingere nevinovata...

marți, 17 februarie 2009

Sandra

You take my love
You want my soul
I would be crazy to share your life
Why can't you see what I am
Sharpen the senses and turn the knife
Hurt me and you'll understand

I'll never be Maria Magdalena
(You're a creature of the night)
Maria Magdalena
(you're a victim of the fight)
(you need love)
Promise me delight
(You need love)

Why must I lie
Find alibis
When will you wake up and realize
I can't surrender to you
Play for affection and
Win the prize
I know those party games too

Iubire la imperfect...




"Este o greseala sa pui in scena un numar mare de personaje. Centrul gravitational trebuie compus doar din doua: el si ea...." Anton Cehov
"Dragostea vine intotdeaunea pe neasteptate, uneori chiar fara sa o doresti. Oare cine are timpul, forta, posibilitatea? Sa iubesti este o dovada de risipa, e emotionant, obositor; si de fiecare data cand cineva iubeste, sufera - macar un pic."
"Pasiunea deschide in fata noastra spatii care inainte nu existau, iar cand aceasta va inceta, acestea vor redeveni inexistente, inchizandu-se asemenea apei in siajul unei barci cu motor"
"Oricine a incercat-o vreodata stie ca iubirea, ca sa fie tinuta in viata, pretinde dificile si obositoare perioade de lipsa totala de spontaneitate."
"Ce frumoase sunt inceputurile cand iubirea pare perfecta, de o perfectiune stranie, diferita de tot ce-ti imaginasesi vreodata despre ea."
"Fiecare iubire inseamna a investiga unul asupra celuilalt. Adulmeci, descoperi elemente, faci deductii si cauti confirmari. Afli lucruri care nu-ti fac deloc placere, dar putin mai tarziu iti dai seama ca sunt exact ceea ce cautai de fapt. In realitate, investigand asupra celuilalt, investighezi asupra propriilor tale gusturi."
"Marii seducatori nu se lasa coplesiti de pesimism si de disconfort. Surad cu eleganta, o incaseaza fara sa clipeasca, si cauta sa fructifice in propiul beneficiu situatiile potrivnice."

miercuri, 21 ianuarie 2009

The stranger

Everybody turned round to look at the man who entered the restaurant. He was charming, good-looking, but the thing that really draw her attention was the fact that he seemed surrounded in mistery. He had something, something special, she could read it in his eyes, but what was it, she somehow needed to find out.
He came there to meet a woman, a quite attractive one I would say, but he wasn't attracted to her in any way. They were discussing about something connected to the attacks that took place three days ago, as she could read it on his lips. "His lips..." she thought, "so provocative lips" she whispered, and then he threw her a look. She freezed when their eyes met. What was happening to her, she didn't knew the guy, and yet she was so messed up. Who was he? He stood up and started to walk towards her, she was afraid, but in a way she wanted to get close to him. He passed right next to her table, heading to the bar. Her table was very close to him, just a few inches, and he knew that.
"I'll be your nightmare, Natasha..." he said to her. She couldn't believe it, how could he call her by the name.
"How do you know who I am?" she asked.
"I know everything..." he replied. "I also know that you'll come to love me, that you will help me to fulfill my destiny" he continued.
"What? You are mad! Leave me alone! She looked at the waiter and asked for the paycheck.
"You can run, but I'll be always one step ahead of you!"

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Too late...


"Era tarziu, stia ca trebuie sa plece, dar ezita... Era un intuneric dens, iar zgomotele infernale ce asurzesc pe timp de zi, erau acum reduse la tacere. O liniste terifianta, apasatoare; cladirea era goala, isi jurase ca nu va mai ramane peste program, dar acest articol merita efortul. Isi lua paltonul negru si geanta si se indrepta catre lift, zgomotul intalnirii tocurilor cu granitul negru devenea din ce in ce mai sumbru. Se grabea catre iesirea principala, paznicul de noapte ii deschise usa, si Alexanda parasi cladirea. Avea nevoie de companie, iar numele lui ii tot aparea in cap. Voia sa i se ofere afectiune, voia sa se simta in siguranta, si la naiba cat de mult se gandea la el in ultimul timp. Deschise portiera si isi arunca geanta si paltonul pe bancheta din spate, cand deodata auzi cum o masina opri chiar in spatele masinii ei. Se intorsese si spera sa nu fie cineva cunoscut, nu dorea sa vorbeasca cu nimeni. Din pacate, nu era asa cum spera ea, ba chiar, situatia devenea periculoasa.
-Stiam ca te voi gasi aici... Am auzit ca lucrezi la un articol foarte important, ca deseori ramai peste progam. Despre ce este vorba, Alexandra?
-Nu am de ce sa iti dau tie nici o explicatie despre ceea ce fac eu, sau despre articolele la care lucrez! Nu inteleg cu ce tupeu indraznesti sa vii aici... Nu am nici cea mai mica intentie sa vb cu tine! Deschise portiera, dorind sa plece odata din acel loc, cand Andrei veni spre ea si o impiedica.
-Unde te grabesti? Noi doi avem de discutat!
-Esti nebun? Ai baut... Cum iti permiti sa vii in starea asta la mine?
-Nu este vorba daca imi permit sau nu, ceea ce conteaza este ca vreau sa vorbim, nu iti voi face nimic... Vreau sa stiu daca este adevarat ca umbli cu nenorocitul acela de psiholog de provincie!
-Ce iti da tie dreptul sa il numesti asa, si cum ai curajul sa vii aici pentru a ma interoga???
-Deci este adevarat, nu? Ti-ai gasit refugiu in bratele unui coate-goale ca ala, care probabil nici nu stie sa se poarte cu o femeie! se repezi spre ea si o lua brutal in bratele sale cerandu-i inca o data socoteala. Este adevarat, nu?
-Coate-goale care nu stie sa se poarte cu o femeie? Ma faci sa rad! si se smuci brusc, ridicand tonul in acelasi timp. Coate-goale esti tu, tu esti ala care nu stie sa se poarte cu femeile, ala care abuzeaza de ele! Esti un nenorocit, care pe deasupra mai are tupeul sa vina sa imi vorbeasca despre cineva care merita tot respectul meu! Daca te mai atingi de mine, ajungi dupa gratii! Stai departe, nu stii cu cine te pui!
-Alexandra, faci o mare greseala, stiu ca eu am fost un...
-Chiar nu ma intereseaza regretele tale! Vreau doar sa dispari din viata mea! se urca in masina, trantise usa si apasa acceleratia la fund.
In spatele ei, Andrei incerca sa mentina distanta minima.
"Chiar nu o sa scap niciodata de el? Vreau doar sa dispara din viata mea!"
"Nu o sa te las sa-mi aluneci atat de usor din maini, te iubesc Alexandra, nu te pot uita, mi-ai corupt sufletul!"
Mergeau cu viteze nebunesti, peste 120 de km pe ora pe soselele capitalei, Alexandra puse mana pe telefon si ii telefona lui.
-Alo? Octavian?
-Buna, Alexandra! Ce faci?
-Sper ca nu te deranjez la ora asta dar am mare nevoie de ajutorul tau, Andrei este in spatele meu, ma urmareste cu masina, ma obliga sa merg foarte tare si imi este frica, imi este foarte frica, Tavi ajuta-ma!
-Unde esti? incearca sa te calmezi, trebuie sa reduci viteza!
-Sunt, pe Splai... nu pot reduce viteza, e chiar in spatele meu.
-Vin-o la mine, te astept chiar afara!
-Mi-este frica, el este foarte nervos, si a si baut... Tavi, am nevoie de tine!
-Linisteste-te, o sa fie bine, te astept, incearca sa conduci prudent, redu viteza!
-Am sa incerc...
Inchise telefonul si se indrepta spre el, foarte speriata incerca sa scape de Andrei, dar toate incercarile ei erau in zadar. In cateva momente ajunsese la Octavian, deschise grabita portiera si sari in bratele lui, Andrei cobori furios din masina.
-Deci este adevarat! Tu esti nenorocitul care incearca sa mi-o fure!
-Domnule Duval, va sfatuiesc sa va intoarceti de unde ati venit si sa o lasati in pace pe Alexandra!
-Sau ce?
-Voi fi nevoit sa chem politia si veti fi acuzat de hartuire!
-Vezi, Alexandra, exact ce ti-am zis, este un coate goale, nici macar nu este in stare sa te apare, trebuie sa apeleze la politie, hahaha, ma faci sa rad!
-Andrei, ce nu vrei sa intelegi, nu am nimic de discutat cu tine, vreau sa incetezi sa mai intervii in viata mea, sau voi fi nevoita sa te denunt pentru abuz sexual! Nu stiu cum te suporti dupa seara aceea, nu stiu cum de ai nerusinarea sa ma cauti!
-Te iubesc! De aceea te caut, pentru ca pentru nici o clipa nu am incetat sa te iubesc, si stiu ca am facut cea mai mare greseala din viata mea in acea noapte, dar sunt dispus sa imi repar greseala!
-Cum? Asa? Facandu-mi viata amara? Nu omori un om si dupa aceea ii ceri scuze! Nu merge asa! Daca chiar crezi ce spui, daca chiar ma iubesti, ma vei lasa in pace!
-Plec acum, dar nu voi renunta asa usor la tine! Trebuie sa iti dai seama ca asta care te tine acum in brate nu este decat un impostor! Vei vedea!
Andrei facu cale intoarsa, dar facandu-si promisiunea ca o va salva din bratele unui nenorocit. Cei doi intrara in casa.
-Imi pare rau pentru neplacerea asta, as vrea sa nu te fi supus unei asemenea situatii.
-Nu face nimic, totul este bine acum, tu esti in siguranta, asta conteaza cel mai mult, si o lua strans in brate.
-Tavi...
-Shhhh... nu spune nimic, spuse incepand sa o sarute apasat. Mi-ai lipsit! imi lipsesti, am nevoie de tine...
-Si eu..."

luni, 8 septembrie 2008

The art of war


I se intampla un lucru cu adevarat ciudat, cu cat incerca sa gaseasca o logica in frazele pe care le asternea pe hartie, cu atat se afunda mai mult in ilogic, nimic nu avea un sens, iar cuvintele isi pierdeau incet din stralucirea lor. Nu putea sa scrie... nu gasea despre ce sa scrie, sau mai exact nu indraznea sa scrie, cel putin nu public... De ce sau de cine ii era teama? Uitase cum se simte extazul unui articol plin de imaginatie, uitase cum era sa scrie fara nici o retinere, uitase cum era sa se abandoneze in idei si ganduri, in pagini albe de hartie. Acum fiecare cuvant, fiecare semn de ortografie putea sa aiba conotatii care i-ar semna sentinta... era furioasa, era furioasa ca a permis sa se ajunga intr-o situatie ca asta, ca era din nou pe cale sa piarda controlul. Avea nevoie de un plan care sa ii permita sa isi recapete pozitia, care sa o baricadeze de pericole, iar ideea de baza era capitularea lui. Cum oare ar fi putut sa il aduca in pragul nebuniei ei? Cum ar fi putut sa reuseasca sa il faca sa cedeze, sa cada in capcana ei, sa ii controleze fiecare miscare conform planului? Nu era imposibil, asta era sigur, dar avea nevoie de o certitudine, de un punct slab, si ar fi facut orice ca sa il afle. Cum faci "inamicul" sa decada? Il ataci din interior, acolo unde il doare mai rau, acolo unde stii sigur ca daca este lovit, in clipa urmatoare nimic nu il poate salva din cadere libera. Cel mai simplu i-ar fi fost daca s-ar apropia de acest inamic si citandu-l pe Sun Tzu in arta razboiului "Fii slab atunci cand esti puternic si puternic atunci cand esti slab" aceasta ramanea ultima ei speranta... To be continued...

marți, 2 septembrie 2008

sweet surrender...


"I don't trust myself with you..."

She wasn't suppose to give into his advances, to flirt with him, she needed to stay away... but she broke that rule, and now she realizes that his effect upon her body and soul is catastrophic. When he is so damn close to her lips, she cannot breath, when she looks him in the eyes she gets lost, she never got lost before in someone's eyes... every night she thinks about him, wondering, assuming, wanting... Why did she had to meet him? What if she never would have gone in that trip? Turn a different corner and they never would have met. But giving the circumstances, she often finds herself wishing for something more... And her thoughts are tormenting her mind, and her desires are killing her body, and she has nothing else to do but to endure, because he cannot be more... he cannot be her... sweet surrender...
To be continued...