Timpul... fiecare secunda care se transpune in trecut este sufocanta, ne aminteste ca noi suntem "nimeni" si nu putem decide cum si cat de repede, sau incet, sa trecem de la viitor la prezent, de la prezent la trecut. Suntem cobaii unui complot, ni se incearca rabdarea la cote absurde, suntem apasati de o presiune care ar putea sa produca o implozie in interiorul nostru, si o va face, mai devreme sau mai tarziu. Aceasta trecere se accelereaza, iar procesul devine frustrant, ne aminteste ca nu avem nici o alta solutie decat sa induram. O privire, un sarut, o discutie neterminata, o atingere neintentionata, o intalnire intamplatoare, un dar, o strangere de mana, totul consta in fractiuni de secunda, se intampla, ne produc stari emotionale puternice, apoi dispar, unde? De ce dispar? Raman ca amintiri, undeva acolo in capul nostru, si timpul trece din nou, uitam... Dupa un anumit interval de timp, in unele circumstante rememoram trecutul, ca si cum l-am trai din nou, dar nu o facem, regretam, ce regretam, ca nu mai putem avea parte de el? sau ca amintirea nu este pe atat de intensa pe cat intamplarea din trecut? In realitate timpul nu exista, este doar o inventie a noastra, dar oare aceasta inventie nu este de fapt un adevar absolut? Ce este timpul? Este ziua de duminica, ieri, maine, prima zi din luna aprilie, prima zi din anul viitor? Este fiecare intamplare, fiecare gand, fiecare aspiratie sau dorinta? Este ceea ce este acum, ceea ce a fost si ceea ce va fi? Este constant sau se modifica? Timpul este totul si timpul este nimic... Timpul poate exista fara noi, dar noi nu putem exista fara timp...caci noi stim ca undeva in timp a fost... o privire, un sarut, o atingere nevinovata...
