The stranger

Everybody turned round to look at the man who entered the restaurant. He was charming, good-looking, but the thing that really draw her attention was the fact that he seemed surrounded in mistery. He had something, something special, she could read it in his eyes, but what was it, she somehow needed to find out.
He came there to meet a woman, a quite attractive one I would say, but he wasn't attracted to her in any way. They were discussing about something connected to the attacks that took place three days ago, as she could read it on his lips. "His lips..." she thought, "so provocative lips" she whispered, and then he threw her a look. She freezed when their eyes met. What was happening to her, she didn't knew the guy, and yet she was so messed up. Who was he? He stood up and started to walk towards her, she was afraid, but in a way she wanted to get close to him. He passed right next to her table, heading to the bar. Her table was very close to him, just a few inches, and he knew that.
"I'll be your nightmare, Natasha..." he said to her. She couldn't believe it, how could he call her by the name.
"How do you know who I am?" she asked.
"I know everything..." he replied. "I also know that you'll come to love me, that you will help me to fulfill my destiny" he continued.
"What? You are mad! Leave me alone! She looked at the waiter and asked for the paycheck.
"You can run, but I'll be always one step ahead of you!"

Too late...

"Era tarziu, stia ca trebuie sa plece, dar ezita... Era un intuneric dens, iar zgomotele infernale ce asurzesc pe timp de zi, erau acum reduse la tacere. O liniste terifianta, apasatoare; cladirea era goala, isi jurase ca nu va mai ramane peste program, dar acest articol merita efortul. Isi lua paltonul negru si geanta si se indrepta catre lift, zgomotul intalnirii tocurilor cu granitul negru devenea din ce in ce mai sumbru. Se grabea catre iesirea principala, paznicul de noapte ii deschise usa, si Alexanda parasi cladirea. Avea nevoie de companie, iar numele lui ii tot aparea in cap. Voia sa i se ofere afectiune, voia sa se simta in siguranta, si la naiba cat de mult se gandea la el in ultimul timp. Deschise portiera si isi arunca geanta si paltonul pe bancheta din spate, cand deodata auzi cum o masina opri chiar in spatele masinii ei. Se intorsese si spera sa nu fie cineva cunoscut, nu dorea sa vorbeasca cu nimeni. Din pacate, nu era asa cum spera ea, ba chiar, situatia devenea periculoasa.
-Stiam ca te voi gasi aici... Am auzit ca lucrezi la un articol foarte important, ca deseori ramai peste progam. Despre ce este vorba, Alexandra?
-Nu am de ce sa iti dau tie nici o explicatie despre ceea ce fac eu, sau despre articolele la care lucrez! Nu inteleg cu ce tupeu indraznesti sa vii aici... Nu am nici cea mai mica intentie sa vb cu tine! Deschise portiera, dorind sa plece odata din acel loc, cand Andrei veni spre ea si o impiedica.
-Unde te grabesti? Noi doi avem de discutat!
-Esti nebun? Ai baut... Cum iti permiti sa vii in starea asta la mine?
-Nu este vorba daca imi permit sau nu, ceea ce conteaza este ca vreau sa vorbim, nu iti voi face nimic... Vreau sa stiu daca este adevarat ca umbli cu nenorocitul acela de psiholog de provincie!
-Ce iti da tie dreptul sa il numesti asa, si cum ai curajul sa vii aici pentru a ma interoga???
-Deci este adevarat, nu? Ti-ai gasit refugiu in bratele unui coate-goale ca ala, care probabil nici nu stie sa se poarte cu o femeie! se repezi spre ea si o lua brutal in bratele sale cerandu-i inca o data socoteala. Este adevarat, nu?
-Coate-goale care nu stie sa se poarte cu o femeie? Ma faci sa rad! si se smuci brusc, ridicand tonul in acelasi timp. Coate-goale esti tu, tu esti ala care nu stie sa se poarte cu femeile, ala care abuzeaza de ele! Esti un nenorocit, care pe deasupra mai are tupeul sa vina sa imi vorbeasca despre cineva care merita tot respectul meu! Daca te mai atingi de mine, ajungi dupa gratii! Stai departe, nu stii cu cine te pui!
-Alexandra, faci o mare greseala, stiu ca eu am fost un...
-Chiar nu ma intereseaza regretele tale! Vreau doar sa dispari din viata mea! se urca in masina, trantise usa si apasa acceleratia la fund.
In spatele ei, Andrei incerca sa mentina distanta minima.
"Chiar nu o sa scap niciodata de el? Vreau doar sa dispara din viata mea!"
"Nu o sa te las sa-mi aluneci atat de usor din maini, te iubesc Alexandra, nu te pot uita, mi-ai corupt sufletul!"
Mergeau cu viteze nebunesti, peste 120 de km pe ora pe soselele capitalei, Alexandra puse mana pe telefon si ii telefona lui.
-Alo? Octavian?
-Buna, Alexandra! Ce faci?
-Sper ca nu te deranjez la ora asta dar am mare nevoie de ajutorul tau, Andrei este in spatele meu, ma urmareste cu masina, ma obliga sa merg foarte tare si imi este frica, imi este foarte frica, Tavi ajuta-ma!
-Unde esti? incearca sa te calmezi, trebuie sa reduci viteza!
-Sunt, pe Splai... nu pot reduce viteza, e chiar in spatele meu.
-Vin-o la mine, te astept chiar afara!
-Mi-este frica, el este foarte nervos, si a si baut... Tavi, am nevoie de tine!
-Linisteste-te, o sa fie bine, te astept, incearca sa conduci prudent, redu viteza!
-Am sa incerc...
Inchise telefonul si se indrepta spre el, foarte speriata incerca sa scape de Andrei, dar toate incercarile ei erau in zadar. In cateva momente ajunsese la Octavian, deschise grabita portiera si sari in bratele lui, Andrei cobori furios din masina.
-Deci este adevarat! Tu esti nenorocitul care incearca sa mi-o fure!
-Domnule Duval, va sfatuiesc sa va intoarceti de unde ati venit si sa o lasati in pace pe Alexandra!
-Sau ce?
-Voi fi nevoit sa chem politia si veti fi acuzat de hartuire!
-Vezi, Alexandra, exact ce ti-am zis, este un coate goale, nici macar nu este in stare sa te apare, trebuie sa apeleze la politie, hahaha, ma faci sa rad!
-Andrei, ce nu vrei sa intelegi, nu am nimic de discutat cu tine, vreau sa incetezi sa mai intervii in viata mea, sau voi fi nevoita sa te denunt pentru abuz sexual! Nu stiu cum te suporti dupa seara aceea, nu stiu cum de ai nerusinarea sa ma cauti!
-Te iubesc! De aceea te caut, pentru ca pentru nici o clipa nu am incetat sa te iubesc, si stiu ca am facut cea mai mare greseala din viata mea in acea noapte, dar sunt dispus sa imi repar greseala!
-Cum? Asa? Facandu-mi viata amara? Nu omori un om si dupa aceea ii ceri scuze! Nu merge asa! Daca chiar crezi ce spui, daca chiar ma iubesti, ma vei lasa in pace!
-Plec acum, dar nu voi renunta asa usor la tine! Trebuie sa iti dai seama ca asta care te tine acum in brate nu este decat un impostor! Vei vedea!
Andrei facu cale intoarsa, dar facandu-si promisiunea ca o va salva din bratele unui nenorocit. Cei doi intrara in casa.
-Imi pare rau pentru neplacerea asta, as vrea sa nu te fi supus unei asemenea situatii.
-Nu face nimic, totul este bine acum, tu esti in siguranta, asta conteaza cel mai mult, si o lua strans in brate.
-Tavi...
-Shhhh... nu spune nimic, spuse incepand sa o sarute apasat. Mi-ai lipsit! imi lipsesti, am nevoie de tine...
-Si eu..."

The art of war

I se intampla un lucru cu adevarat ciudat, cu cat incerca sa gaseasca o logica in frazele pe care le asternea pe hartie, cu atat se afunda mai mult in ilogic, nimic nu avea un sens, iar cuvintele isi pierdeau incet din stralucirea lor. Nu putea sa scrie... nu gasea despre ce sa scrie, sau mai exact nu indraznea sa scrie, cel putin nu public... De ce sau de cine ii era teama? Uitase cum se simte extazul unui articol plin de imaginatie, uitase cum era sa scrie fara nici o retinere, uitase cum era sa se abandoneze in idei si ganduri, in pagini albe de hartie. Acum fiecare cuvant, fiecare semn de ortografie putea sa aiba conotatii care i-ar semna sentinta... era furioasa, era furioasa ca a permis sa se ajunga intr-o situatie ca asta, ca era din nou pe cale sa piarda controlul. Avea nevoie de un plan care sa ii permita sa isi recapete pozitia, care sa o baricadeze de pericole, iar ideea de baza era capitularea lui. Cum oare ar fi putut sa il aduca in pragul nebuniei ei? Cum ar fi putut sa reuseasca sa il faca sa cedeze, sa cada in capcana ei, sa ii controleze fiecare miscare conform planului? Nu era imposibil, asta era sigur, dar avea nevoie de o certitudine, de un punct slab, si ar fi facut orice ca sa il afle. Cum faci "inamicul" sa decada? Il ataci din interior, acolo unde il doare mai rau, acolo unde stii sigur ca daca este lovit, in clipa urmatoare nimic nu il poate salva din cadere libera. Cel mai simplu i-ar fi fost daca s-ar apropia de acest inamic si citandu-l pe Sun Tzu in arta razboiului "Fii slab atunci cand esti puternic si puternic atunci cand esti slab" aceasta ramanea ultima ei speranta... To be continued...

sweet surrender...

"I don't trust myself with you..."

She wasn't suppose to give into his advances, to flirt with him, she needed to stay away... but she broke that rule, and now she realizes that his effect upon her body and soul is catastrophic. When he is so damn close to her lips, she cannot breath, when she looks him in the eyes she gets lost, she never got lost before in someone's eyes... every night she thinks about him, wondering, assuming, wanting... Why did she had to meet him? What if she never would have gone in that trip? Turn a different corner and they never would have met. But giving the circumstances, she often finds herself wishing for something more... And her thoughts are tormenting her mind, and her desires are killing her body, and she has nothing else to do but to endure, because he cannot be more... he cannot be her... sweet surrender... To be continued...

Tentatia seductiei...

Nu isi dadea seama daca intrase sau nu in jocul seductiei lui, daca ajunsese sa fie unul dintre pionii pe care el stia cu atata subtilitate sa ii controleze. Orice ar fi fost, era constienta ca trebuie sa preia fraiele acestui joc, inainte sa fie prea tarziu. Nu isi permitea luxul de a ramane fascinata de sarmul masculin excesiv pe care acesta il etala de fiecare data cu o nonsalanta iesita din comun. Stia ca el este un vanator, genul de pradator care nu renunta cu una cu doua la ceea ce i-ar putea deveni trofeu, dar ea avea sa foloseasca acest detaliu impotriva lui. Vroia sa se foloseasca de propriile lui arme pentru a-i arata ca femeile au un cu totul alt statut. O adevarata provocare, dar ea adora sa guste din fructul interzis, adora sa fie la limitele posibilului, la granita imposibilului. Dar aceste idei ce ii invadau mintea nu o puteau impiedica sa se gandeasca la felul in care era atrasa de el, de masculinitatea lui. De fiecare data reusea sa epateze prin tinuta si stil, sa impresioneze cele mai adanci nervuri ale pielii ei. Erau momente in care tanjea dupa o privire asa cum numai el i-o putea oferi, acea privire adanca ce ii subjuga ochii, se voia sedusa, dar in acelasi timp vroia controlul.

To be continued...

Chaos was the law of nature...Order was the dream of man.

Life is a delicate balance between order and disorder... One small disturbance, one minor infraction of nature's law is all it takes...

“It has been said that something as small as the flutter of a butterfly's wing can ultimately cause a typhoon halfway around the world.” CHAOS THEORY

"The battlefield is a scene of constant chaos. The winner will be the one who controls that chaos, both his own and the enemies."

"Chaos is a name for any order that produces confusion in our minds."

"What we imagine is order is merely the prevailing form of chaos. "

"Hatred paralyzes life; love releases it. Hatred confuses life; love harmonizes it. Hatred darkens life; love illuminates it." Martin Luther King Jr.

"When you stare into the abyss the abyss stares back at you." Friedrich Nietzsche

"The meeting of two personalities is like the contact of two chemical substances: if there is any reaction, both are transformed." Carl Jung

Never say never!

"People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people."

De fiecare data cand visam, cineva este acolo si are grija sa darame acele vise... sa ne faca sa credem ca sunt imposibile... ca simpla noastra existenta se reduce la a cauta doar acea "vita nobila", iar ca unicul scop in viata este acela de a cunoaste oameni cat mai valorosi, din punct de vedere financiar, nicidecum din punct de vedere moral si etic. Acesti oameni, "rapitori de vise" au grija sa para ca vor sa ne ajute, invoca sentimente de dragoste catre noi, invoca ideea de protectie, ca nu vor decat sa ne fereasca de "viitoarele greseli" pe care le-am face... Stiti... aceste idei sunt de obicei practicate de catre parinti, care in viziunea lor, sunt sfaturile perfecte... Nu concep faptul ca ei, la un anumit moment in viata lor, au gresit... sau daca o fac, incearca sa-si repare acele greseli prin intermediul nostru, doresc, si nu se dau in laturi de la acest lucru, sa urmam cap la coada fiecare idee a lor, fiecare "sfat"... Nu as putea spune ca ei nu stiu ce vorbesc... pentru ca evident as fi o proasta sa fac asta... ceea ce vreau de fapt sa zic, este ca fiecare are viata lui, fiecare trebuie la randul lui sa se loveasca de greutatile vietii, trebuie sa fie lasat sa viseze, indiferent ca acele vise se vor spulbera sau nu, daca o vor face, cel putin nu va fi decat vina celui care a pus totul la bataie pentru acel visIn aceasta societate, daca esti un idealist, cu obiective mari, care au ca scop principal schimbarea, atunci mai mult ca sigur vei fi pus la perete, inghesuit din toate partile sa ti se demonstreze ca acea schimbare in care tu crezi cu atata indarjire este absolut imposibila, o simpla iluzie. Sistemul in sine este superficial, o lume in care banii si puterea conteaza mai mult decat ceea ce se poate gasi in inima si mintea unui om, poti fi tu cel mai destept, daca nu ai bani esti calcat in picioare, daca nu dai spaga, esti lasat sa cazi... De ce? Ei bine, pentru ca doar o mana de oameni se afla la conducerea intregii lumi, iar acestia sunt, fara exceptii, corupti de simplu fapt ca detin puterea... Amuzant si totusi lamentabil... nu stiu daca sa plang, sau sa rad de ceea ce in viziunea mea se numeste "o viata risipita"... poate ca ma considerati aberanta, jalnica ca as putea sa zic asta... Dar atata timp cat imi permit s-o zic, o voi zice... Acesti oameni nu stiu ce inseamna sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce inseamna sa iubesti, nu stiu ce inseamna sa visezi, nu stiu ce inseamna saracia si cat de greu este sa iesi in fata atunci cand soarta iti este potrivnica, si asta doar pentru faptul ca ei au muncit o viata intreaga sa se mentina pe pozitii, la putere, la conducere... Au bani, caci fiecare om care detine o astfel de responsabilitate precum o functie in politica, capata cu timpul ceea ce a cautat, stabilitate financiara, as zice eu excesiva, cand alti nu au nici ce manca... De ce? Pentru ca nu le este rusine sa fure... si in plus de ce le-ar fi, doar au totul pus pe tava... isi permit...
Revenind la ideea de baza, acesti oameni nu stiu ce este aceea viata in adevaratul sens al cuvantului, traiesc pentru a confirma ideea de traire, dar scopul? Care este scopul? Sa se supuna ordinelor, sau sa dea ordine, sa adopte legi, sau sa le refuze, sa initieze actiuni impotriva oamenilor de rand, sau sa le dea impresia ca sunt protejati... Oricum... vina nu este a lor, vina este a noastra, ca acceptam tot ceea ce ei, daca nu reusesc sa impuna de bunavoie, reusesc sa o impuna prin forta...
Visul meu... este indestructibil... de ce? Pentru ca stiu ca nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi in stare sa-si dea viata pentru mine, iar asta ma face imuna tuturor actiunilor potrivnice visului meu... Viziunile mele sunt profunde, poate prea profunde, as zice naive in unele circumstante, dar conteaza? Ce conteaza cu adevarat? Care este visul meu? Visul meu este sa schimb ceva in aceasta lume, care pare sa se duca de rapa pe zi ce trece, visul meu este sa incerc pe cat posibil sa inlatur coruptia si trufia celor care cred ca totul in viata este sa-i calce pe alti in picioare. Ceea ce eu am de gand, este sa lupt, sa ajut cumva societatea sa inteleaga ce este iubirea adevarata, care sunt adevaratele valori morale, ce inseamna sa-l ajuti pe cel de langa tine fara sa ceri ceva la schimb, ce inseamna solidaritatea, ce inseamna sinceritatea, cum este sa fii umil fara sa-ti fie rusine, indiferent de pozitia pe care o ai... Un vis... acela de a ajunge la un adevar pur... pare imposibil, dar nu era vorba aceea cum ca "imposibilul este posibilul dus in extreme"? Aberatii sau nu, idealuri sau pur si simplu iluzii, naivitate sau pur si simplu dorinta de a schimba ceva, sunt senzatii, stari de sine care ma definesc... Eu, o persoana care s-a saturat de tot ceea ce inseamna "periat", de tot ceea ce inseamna sa fii parsiv, in acelasi timp sunt satula de faptul ca intr-un fel sau altul mi se impune ce viata sa traiesc, fara sansa de a cunoaste si defectele si calitatile ei, fara a fi lasata sa realizez unde gresesc si unde trebuie sa merg la sigur catre un lucru bun... Gata! Va zic, ati insistat degeaba, nu renunt, pentru ca daca as renunta nu as face decat sa clachez, as confirma faptul ca omenirea in sine se duce de rapa... in opinia mea, niciodata nu-i prea tarziu, niciodata sa nu spui niciodata!