The art of war

I se intampla un lucru cu adevarat ciudat, cu cat incerca sa gaseasca o logica in frazele pe care le asternea pe hartie, cu atat se afunda mai mult in ilogic, nimic nu avea un sens, iar cuvintele isi pierdeau incet din stralucirea lor. Nu putea sa scrie... nu gasea despre ce sa scrie, sau mai exact nu indraznea sa scrie, cel putin nu public... De ce sau de cine ii era teama? Uitase cum se simte extazul unui articol plin de imaginatie, uitase cum era sa scrie fara nici o retinere, uitase cum era sa se abandoneze in idei si ganduri, in pagini albe de hartie. Acum fiecare cuvant, fiecare semn de ortografie putea sa aiba conotatii care i-ar semna sentinta... era furioasa, era furioasa ca a permis sa se ajunga intr-o situatie ca asta, ca era din nou pe cale sa piarda controlul. Avea nevoie de un plan care sa ii permita sa isi recapete pozitia, care sa o baricadeze de pericole, iar ideea de baza era capitularea lui. Cum oare ar fi putut sa il aduca in pragul nebuniei ei? Cum ar fi putut sa reuseasca sa il faca sa cedeze, sa cada in capcana ei, sa ii controleze fiecare miscare conform planului? Nu era imposibil, asta era sigur, dar avea nevoie de o certitudine, de un punct slab, si ar fi facut orice ca sa il afle. Cum faci "inamicul" sa decada? Il ataci din interior, acolo unde il doare mai rau, acolo unde stii sigur ca daca este lovit, in clipa urmatoare nimic nu il poate salva din cadere libera. Cel mai simplu i-ar fi fost daca s-ar apropia de acest inamic si citandu-l pe Sun Tzu in arta razboiului "Fii slab atunci cand esti puternic si puternic atunci cand esti slab" aceasta ramanea ultima ei speranta... To be continued...

sweet surrender...

"I don't trust myself with you..."

She wasn't suppose to give into his advances, to flirt with him, she needed to stay away... but she broke that rule, and now she realizes that his effect upon her body and soul is catastrophic. When he is so damn close to her lips, she cannot breath, when she looks him in the eyes she gets lost, she never got lost before in someone's eyes... every night she thinks about him, wondering, assuming, wanting... Why did she had to meet him? What if she never would have gone in that trip? Turn a different corner and they never would have met. But giving the circumstances, she often finds herself wishing for something more... And her thoughts are tormenting her mind, and her desires are killing her body, and she has nothing else to do but to endure, because he cannot be more... he cannot be her... sweet surrender... To be continued...

Tentatia seductiei...

Nu isi dadea seama daca intrase sau nu in jocul seductiei lui, daca ajunsese sa fie unul dintre pionii pe care el stia cu atata subtilitate sa ii controleze. Orice ar fi fost, era constienta ca trebuie sa preia fraiele acestui joc, inainte sa fie prea tarziu. Nu isi permitea luxul de a ramane fascinata de sarmul masculin excesiv pe care acesta il etala de fiecare data cu o nonsalanta iesita din comun. Stia ca el este un vanator, genul de pradator care nu renunta cu una cu doua la ceea ce i-ar putea deveni trofeu, dar ea avea sa foloseasca acest detaliu impotriva lui. Vroia sa se foloseasca de propriile lui arme pentru a-i arata ca femeile au un cu totul alt statut. O adevarata provocare, dar ea adora sa guste din fructul interzis, adora sa fie la limitele posibilului, la granita imposibilului. Dar aceste idei ce ii invadau mintea nu o puteau impiedica sa se gandeasca la felul in care era atrasa de el, de masculinitatea lui. De fiecare data reusea sa epateze prin tinuta si stil, sa impresioneze cele mai adanci nervuri ale pielii ei. Erau momente in care tanjea dupa o privire asa cum numai el i-o putea oferi, acea privire adanca ce ii subjuga ochii, se voia sedusa, dar in acelasi timp vroia controlul.

To be continued...

Chaos was the law of nature...Order was the dream of man.

Life is a delicate balance between order and disorder... One small disturbance, one minor infraction of nature's law is all it takes...

“It has been said that something as small as the flutter of a butterfly's wing can ultimately cause a typhoon halfway around the world.” CHAOS THEORY

"The battlefield is a scene of constant chaos. The winner will be the one who controls that chaos, both his own and the enemies."

"Chaos is a name for any order that produces confusion in our minds."

"What we imagine is order is merely the prevailing form of chaos. "

"Hatred paralyzes life; love releases it. Hatred confuses life; love harmonizes it. Hatred darkens life; love illuminates it." Martin Luther King Jr.

"When you stare into the abyss the abyss stares back at you." Friedrich Nietzsche

"The meeting of two personalities is like the contact of two chemical substances: if there is any reaction, both are transformed." Carl Jung

Never say never!

"People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people."

De fiecare data cand visam, cineva este acolo si are grija sa darame acele vise... sa ne faca sa credem ca sunt imposibile... ca simpla noastra existenta se reduce la a cauta doar acea "vita nobila", iar ca unicul scop in viata este acela de a cunoaste oameni cat mai valorosi, din punct de vedere financiar, nicidecum din punct de vedere moral si etic. Acesti oameni, "rapitori de vise" au grija sa para ca vor sa ne ajute, invoca sentimente de dragoste catre noi, invoca ideea de protectie, ca nu vor decat sa ne fereasca de "viitoarele greseli" pe care le-am face... Stiti... aceste idei sunt de obicei practicate de catre parinti, care in viziunea lor, sunt sfaturile perfecte... Nu concep faptul ca ei, la un anumit moment in viata lor, au gresit... sau daca o fac, incearca sa-si repare acele greseli prin intermediul nostru, doresc, si nu se dau in laturi de la acest lucru, sa urmam cap la coada fiecare idee a lor, fiecare "sfat"... Nu as putea spune ca ei nu stiu ce vorbesc... pentru ca evident as fi o proasta sa fac asta... ceea ce vreau de fapt sa zic, este ca fiecare are viata lui, fiecare trebuie la randul lui sa se loveasca de greutatile vietii, trebuie sa fie lasat sa viseze, indiferent ca acele vise se vor spulbera sau nu, daca o vor face, cel putin nu va fi decat vina celui care a pus totul la bataie pentru acel visIn aceasta societate, daca esti un idealist, cu obiective mari, care au ca scop principal schimbarea, atunci mai mult ca sigur vei fi pus la perete, inghesuit din toate partile sa ti se demonstreze ca acea schimbare in care tu crezi cu atata indarjire este absolut imposibila, o simpla iluzie. Sistemul in sine este superficial, o lume in care banii si puterea conteaza mai mult decat ceea ce se poate gasi in inima si mintea unui om, poti fi tu cel mai destept, daca nu ai bani esti calcat in picioare, daca nu dai spaga, esti lasat sa cazi... De ce? Ei bine, pentru ca doar o mana de oameni se afla la conducerea intregii lumi, iar acestia sunt, fara exceptii, corupti de simplu fapt ca detin puterea... Amuzant si totusi lamentabil... nu stiu daca sa plang, sau sa rad de ceea ce in viziunea mea se numeste "o viata risipita"... poate ca ma considerati aberanta, jalnica ca as putea sa zic asta... Dar atata timp cat imi permit s-o zic, o voi zice... Acesti oameni nu stiu ce inseamna sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce inseamna sa iubesti, nu stiu ce inseamna sa visezi, nu stiu ce inseamna saracia si cat de greu este sa iesi in fata atunci cand soarta iti este potrivnica, si asta doar pentru faptul ca ei au muncit o viata intreaga sa se mentina pe pozitii, la putere, la conducere... Au bani, caci fiecare om care detine o astfel de responsabilitate precum o functie in politica, capata cu timpul ceea ce a cautat, stabilitate financiara, as zice eu excesiva, cand alti nu au nici ce manca... De ce? Pentru ca nu le este rusine sa fure... si in plus de ce le-ar fi, doar au totul pus pe tava... isi permit...
Revenind la ideea de baza, acesti oameni nu stiu ce este aceea viata in adevaratul sens al cuvantului, traiesc pentru a confirma ideea de traire, dar scopul? Care este scopul? Sa se supuna ordinelor, sau sa dea ordine, sa adopte legi, sau sa le refuze, sa initieze actiuni impotriva oamenilor de rand, sau sa le dea impresia ca sunt protejati... Oricum... vina nu este a lor, vina este a noastra, ca acceptam tot ceea ce ei, daca nu reusesc sa impuna de bunavoie, reusesc sa o impuna prin forta...
Visul meu... este indestructibil... de ce? Pentru ca stiu ca nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi in stare sa-si dea viata pentru mine, iar asta ma face imuna tuturor actiunilor potrivnice visului meu... Viziunile mele sunt profunde, poate prea profunde, as zice naive in unele circumstante, dar conteaza? Ce conteaza cu adevarat? Care este visul meu? Visul meu este sa schimb ceva in aceasta lume, care pare sa se duca de rapa pe zi ce trece, visul meu este sa incerc pe cat posibil sa inlatur coruptia si trufia celor care cred ca totul in viata este sa-i calce pe alti in picioare. Ceea ce eu am de gand, este sa lupt, sa ajut cumva societatea sa inteleaga ce este iubirea adevarata, care sunt adevaratele valori morale, ce inseamna sa-l ajuti pe cel de langa tine fara sa ceri ceva la schimb, ce inseamna solidaritatea, ce inseamna sinceritatea, cum este sa fii umil fara sa-ti fie rusine, indiferent de pozitia pe care o ai... Un vis... acela de a ajunge la un adevar pur... pare imposibil, dar nu era vorba aceea cum ca "imposibilul este posibilul dus in extreme"? Aberatii sau nu, idealuri sau pur si simplu iluzii, naivitate sau pur si simplu dorinta de a schimba ceva, sunt senzatii, stari de sine care ma definesc... Eu, o persoana care s-a saturat de tot ceea ce inseamna "periat", de tot ceea ce inseamna sa fii parsiv, in acelasi timp sunt satula de faptul ca intr-un fel sau altul mi se impune ce viata sa traiesc, fara sansa de a cunoaste si defectele si calitatile ei, fara a fi lasata sa realizez unde gresesc si unde trebuie sa merg la sigur catre un lucru bun... Gata! Va zic, ati insistat degeaba, nu renunt, pentru ca daca as renunta nu as face decat sa clachez, as confirma faptul ca omenirea in sine se duce de rapa... in opinia mea, niciodata nu-i prea tarziu, niciodata sa nu spui niciodata!

temptations...

Timpul, cea mai lunga distanta dintre doua locuri, acea entitate care odata ce a trecut nu mai poate fi intoarsa. Traim intr-o lume care poarta masca, care se ascunde in spatele principiului de libertate, o sustine verbal, dar nu o acorda. Suntem niste marionete, facem ceea ce marile puteri, la randul lor doar oameni, dicteaza. Nu avem nici un scop, iar la primul hop societatea ii infunda pe cei slabi.
Ne numim sistem democratic, tari in care drepturile oamenilor sunt o prioritate, dar nu suntem, este ceea ce vrem sa fim, dar nu suntem lasati. Odata ajunsi la putere, uiti ce promiteai la vremea in care erai la mana plebei,; odata dobandita puterea te corupe, te influenteaza negativ, si sunt putini cei care ii rezista tentatiei.
Poate insasi natura umana nu ne lasa sa fim altfel, suntem lacomi, avari, egoisti, preferam sa ne fie noua insine bine inaintea celorlalti. Inca de la inceputurile omenirii s-a calcat in strachini, am vrut ceva ce ne era interzis; cand aveam totul am vrut singurul lucru pe care nu-l puteam avea.
Libertate? Notiunea aceasta nu a cunoscut niciodata adevaratul sens, nici in trecut si nici in present.

Lost within temptation...

“It has been said that the simple flutter of a butterfly’s wing can ultimately create a typhoon halfway around the world” (Chaos Theory)

Desigur ca il voia, dar inca nu stia de ce. Nu stia de ce ajunsese sa il doreasca intr-un timp atat de scurt, cum putuse sa treaca peste tot ceea ce ii facuse Andrei. Luase o hotarare: avea sa se bucure de ceea ce putea sa ii ofere el in noaptea aceea fara sa se mai gandeasca la altceva sau la consecinte.
- Da, sunt sigura! Raspunse stins in chinul atingerilor lui.
- Esti atat de frumoasa..te vreau..
O lua in brate si se indreptara spre dormitor. Il ajuta sa scape de hainele de pe el, desfacea lasciv nasturii de la camasa, atingandu-i pieptul; curand cureaua de la pantaloni ajunsese pe podea, iar acestia cazura incet spre aceeasi destinatie. Ramasera goi unul in fata celuilalt, se priveau intens, dar nu schitau nici un gest, se contemplau in lumina lunii ce le mangaia incet trupurile.
Il admira, nu intelegea de ce, dar il admira. Avea nevoie de el si nu ezita sa-i zica asta:
- Octavian…Am nevoie de tine, de ceea ce poti sa-mi oferi tu. Ajuta-ma sa uit tot ceea ce vreau sa uit…
- Vino aici! Si o cuprinse in brate. Incepu sa o sarute, mangaindu-i limba pasional, putin animalic, plin de pofta. Atingerile ei erau ca un drog, cu cat erau mai intense cu atat nu se mai putea lipsi de ele, devenise constient ca femeia asta intr-un fel sau altul ii va fi sfarsitul.
O intinse pe pat si continuara in atingeri lascive, atingeri fierbinti, curand printr-o miscare puternica o facu a lui. Iar ea il simti adanc.
Gemetele ei ii trezeau fiori adanc in corpul lui, ii zgribuleau pielea. Ii placea sa o vada cum il simte, cum simte placerea. Ea era intr-o multitudine de senzati, se alina in bratele lui, dar nu-l putea uita pe Andrei si brusc ii venira in minte imaginile acelei seri.
- Opreste-te, te rog! opreste-te! Spuse tremurat cu lacrimi in ochi.
Uimit de reactia ei se opri.
- Ce s-a intamplat, Alexandra? Ce ai? Intrebase ingrijorat.
- Nu pot…nu pot sa continui…mi-am amintit tot, toata noaptea aceea…Nu vreau! Spuse plangand.
- Gata! Gata! Vino aici! Nu-ti fac nimic, stii ca nu pot sa-ti fac nici un rau. O luase in brate si incerca sa o linisteasca.
Ea simtea caldura, simtea siguranta, era placut. Adormise la pieptul lui, iar el o privi aproape toata noaptea, mangaind-o pe cap cu afectiune.
- Nu stiu care dintre noi are mai multa nevoie de celalalt…tu de mine sau eu de tine?
Stateau amandoi la unison cand razele soarelui incepura a se juca prin incapere. Alexandra deschise ochii si simtii cat de stransa era tinuta in brate. Octavian dormea langa ea, era atat de fragil si nevinovat in acea ipostaza incat incepu sa-i para rau ca il folosea. Acesta era langa ea cand avea nevoie si ei nu-i pasa decat de razbunare. Pentru o clipa avusese o eziatre sa continue cu acele planuri, dar la o a doua reflectare ajunsese la hotararea de a pune totul la bataie.
Desi atat de diferiti, Andrei si Octavian aveau ceva in comun, felul de a iubi o femeie, la fel de pasionali, la fel de salbatici si totusi atat de atenti si romantici, atat de intuitivi si originali in asternuturi. Alexandra il regasise pe domnul Duval in noaptea precedenta, il avusese din nou prin altcineva, caci ea la el se gandise.